Vine un moment în viața fiecărui om în care realitatea îl lovește dur în moalele capului, iar durerea radiază adânc, până în măruntaie. Sunt acele momente critice în care fie îți înveți lecția pe loc, fie alegi calea minciunii de sine. Pentru că, să recunoaștem, cu toții am făcut-o la un moment. Ne-am mințit pe noi înșine până am ajuns să ne credem că de fapt, realitatea nu e chiar ceea ce pare.
Dar ea, realitatea, are un mod cel puțin ciudat de a arunca lumină peste întunericul în care ne scăldăm câteodată. Și de fiecare dată suntem prea șocați pentru a reacționa imediat, furioși pe cei care ne-au tulburat liniștea și chiar pe noi înșine. Ne simțim pedepsiți pe nedrept. Asimilăm cu greu adevărul ca pe o mâncare atât de neplăcută la gust pe care nu ne facem niciodată curajul să o înghițim, ci ne dorim cu tot dinadinsul să o scuipam și să uităm că am gustat-o vreodată.
Atunci când îți încredințezi sufletul altui om, așezându-i pe o tavă invizibilă toată încrederea ta, te aștepți ca inevitabil și el să facă același lucru. Și pentru un timp chiar te lasă să crezi asta. Îți acordă câteva momente de mulțumire pentru ca mai apoi să-ți ia fără milă totul. Prietenia se va transforma în ostilitate, iar omul pe care credeai că îl cunoști este înlocuit de cineva pe care nu-ți dorești să-l fi cunoscut vreodată. Astfel devine tot mai greu să te încrezi în semenii tăi și îți dai seama că fără să vrei devii tot mai zgârcit atunci când vine vorba de încredere…
Dar ea, realitatea, are un mod cel puțin ciudat de a arunca lumină peste întunericul în care ne scăldăm câteodată. Și de fiecare dată suntem prea șocați pentru a reacționa imediat, furioși pe cei care ne-au tulburat liniștea și chiar pe noi înșine. Ne simțim pedepsiți pe nedrept. Asimilăm cu greu adevărul ca pe o mâncare atât de neplăcută la gust pe care nu ne facem niciodată curajul să o înghițim, ci ne dorim cu tot dinadinsul să o scuipam și să uităm că am gustat-o vreodată.
Atunci când îți încredințezi sufletul altui om, așezându-i pe o tavă invizibilă toată încrederea ta, te aștepți ca inevitabil și el să facă același lucru. Și pentru un timp chiar te lasă să crezi asta. Îți acordă câteva momente de mulțumire pentru ca mai apoi să-ți ia fără milă totul. Prietenia se va transforma în ostilitate, iar omul pe care credeai că îl cunoști este înlocuit de cineva pe care nu-ți dorești să-l fi cunoscut vreodată. Astfel devine tot mai greu să te încrezi în semenii tăi și îți dai seama că fără să vrei devii tot mai zgârcit atunci când vine vorba de încredere…
A început să-mi fie teamă de realitate. Gândul că un om te poate înșela cu privire la ceea ce este, cu toate că tu ai impresia că ești un bun cunoscător al firii umane, nu mi se mai pare imposibil. Nu după ce am privit măștile cum cad și se sparg în milioane de bucăți în fața mea. Și privind către cioburi n-am mai putut și n-am mai știut să fac diferența între cele ale măștii și cele ale inimii mele.
© Iustina Ţalea
2 comentarii:
Indoiala va exista mereu indiferent de cat de multa incredere ai intr-o anumita persoana...dar nu cred ca asta e important! Important e sa iti dai seama cata incredere poti sa ii daruiesti si cand sa fi mai retinut! La urma urmei toti din jur sunt urmariti de aceeasi "teama", depinde doar de tine cat de mult o lasi sa iasa la iveala...dar totusi nu uita sa traiesti! :)
Cel mai important!!! :)
Trimiteți un comentariu